Recenzie: O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell

o-mie-noua-sute-optzeci-si-patru-george-orwell1

Ttitlu (română): O mie nouă sute optzeci și patru

Titlu (original): Nineteen eighty-four

Editura: Polirom

An apariție: 1949

Nr. pagini: 348

Descriere:

Winston Smith este un personaj oarecare: el urăște, iubește și muncește ca orice alt om. Ceea ce-l face deosebit este faptul că trăiește într-o lume infernală, în care a urî, a iubi sau a munci sunt venite dintr-un efort supraomenesc al fiecărei clipe. Romanul O mie noua sute optzeci si patru descrie tabloul apocaliptic al unei Londre din era post-atomică, sediul unui regim totalitar în care orice logică pare să fi fost abolită. Execuțiile fără rost, disparițiile peste noapte au devenit un lucru firesc. Trecutul este rescris mereu spre a legitima crimele prezentului, iar instrumentul propagandei este odioasa „nouvorbă”, o limba robotizată, care completează imaginea de lume ordonată „științific” după voința Fratelui cel Mare, care spune că „războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere”.

Recenzie:

Este a doua oară când scriu recenzia la această carte pentru că acum două zile când eram pe punctul de a o posta mi-a picat netul și nu știu de ce nu mi s-a salvat la ciorne, so here I am, writing it again.

În primul rând, simt nevoia să clarific faptul că este o carte oarecum SF, deși nu mă așteptam la asta din descriere. Am regăsit pe alocuri anumite situații din zilele de astăzi. George Orwell prezintă o perioadă a unei Londre condusă de un Partid totalitar care făcea tot posibilul să îi transforme pe locuitorii săi într-o armată de roboței. Oamenii erau împiedicați să gândească, aceasta fiind considerată o crimă. Trăiau cu mâncare proastă, insuficientă, deși Partidul afirma că situația se îmbunătățește pe zi ce trece. Oamenii erau spionați de așa numitele tele-ecrane amplasate acasă, la locul de muncă și chiar pe străzi. Winston Smith, personajul principal, lucra pentru partid, iar datoria sa era de a modifica trecutul. Date din trecut erau distruse și apoi rescrise astfel încât totul să fie în favoarea Fratelui cel Mare, iar oamenii pur și simplu dădeau uitării faptul că lucrurile stăteau diferit față de ceea ce Partidul alegea să arate.

Cartea este împărțită în 3 părți. În prima parte este prezentată Londra și viața oamenilor din acea perioadă. În cea de-a doua parte Winston o întâlnește pe Julia, fata misterioasă de la secția Literatură, iar a treia parte reprezintă începutul sfârșitului, iar când spun asta, nu mă refer la sfârșitul cărți, ci la un alt fel de sfârșit despre care nu voi spune mai multe pentru că nu vreau să dau spoilere.

O mie nouă sute optzeci și patru a fost una dinte cărțile pe care mă bucur că le-am citit în ciuda părerilor negative pe care le-am auzit și care m-a captivat de la prima până la ultima pagină. M-a deranjat faptul că la un moment dat a redat mai bine de 20 de pagini dintr-o carte pe care o citea personajul principal, dar în rest nu am nimic de spus împotriva acestei cărți.

Citatul favorit:

Se gândește, cu un vag sentiment de mirare, la inutilitatea biologică a durerii și a fricii, la felul cum te trădează propriul corp, înghețându-te în inerție exact în clipa în care ai mai mare nevoie de o energie ieșită din comun. Îngrozitor i se pare faptul că, în momentele de criză, nu te lupți în primul rând cu un dușman din afară, ci cu propriul tău trup

O mie nouă sute optzeci și patru și-a făcut cu siguranță loc pe lista mea de cărți favorite. M-a devorat pe interior și m-a dat peste cap timp de două săptămâni pline, dacă nu chiar mai mult. O recomand cu cel mai mare drag, cu mențiunea că este o carte complexă, prin urmare nu pentru oricine. Din partea mea primește 4/5.

Cât de curând voi reveni cu recenzia de la Veronika se hotărăște să moară, de Paulo Coelho.

Recenzie: Misterul crimei fără cadavru de Agatha Christie

res_192eb64a8d43a8981c3954e0ba5c1e4e

Titlu (română): Misterul crimei fără cadavru

Titlu (original): Sleeping murder

Editura: Rao

An apariție: 1976

Nr. pagini: 216

Descriere:

La scurtă vreme după ce Gwenda se mută în noua ei locuință, încep să se petreacă lucruri ciudate. Eforturile ei de a moderniza casa au ca rezultat doar dezgroparea trecutului. Mai mult, Gwenda are o senzaţie iraţională de groază ori de câte ori urcă scările. Speriată, ea apelează la Jane Marple ca să exorcizeze fantomele, însă totodată trebuie rezolvată o crimă “perfectă”, comisă cu mulți ani înainte…

Părerea mea:

Agatha Christie este probabil autoarea mea preferată, deci s-ar putea să îi supraapreciez operele, dar chiar nu știu cum aș putea spune ceva negativ de cărțile ei. În primul rând, trebuie să clarific faptul că descrierea de pe coperta a 4-a, adică cea de mai sus, este total nepotrivită conținutului cărții. Dacă vă așteptați să găsiți fantome și exorcizări vă spun din prima că veți fi dezamăgiți.

Într-adevăr, Gwenda se mută într-o nouă locuință alături de soțul ei, Giles. După Un timp destul de lung de căutări Gwenda a găsit casa perfectă. Era un loc în care pur și simplu se simțea ca acasă. În ziua în care a vizitat pentru prima dată casa a avut o senzație ciudată care a îngrijorat-o un timp, dar a decis să nu le dea importanță. După ce începe renovările realizează ci știa de existența unor lucruri pe care nu le mai văzuse vreodată, precum o ușă care face legătura între două camere sau un tapet aflat în camera în care avea de gând să se stabilească. Nu la mult timp, aceasta vede un cadavru în hol, oarecum ca o amintire. Mai ciudat este faptul că îi cunoaște numele persoanei respective fără a o fi întâlnit vreodată.

Aici intervine Miss Marple cu o teorie plauzibilă pentru evenimentele petrecute, cei doi ( Gwenda și Giles ) începând o investigație în ceea ce privește crima a cărei victimă o văzuse Gwenda.

Mai mult nu intru în detalii pentru că nu vreau să dau spoilere. Precum toate operele Agathei Christie, Misterul crimei fără cadavru a fost o carte care m-a făcut să uit de frig, foame, teme. Cu o poveste cu un fir narativ ușor de urmărit, a reușit să îmi capteze atenția până la final, chiar dacă bănuiam oarecum cine ar putea fi făptașul.

Citatul favorit:

Presupun că lucrurile sunt sortite să se schimbe.

Chiar dacă nu este nici pe departe cea mai bună carte a sa, îi voi da 5/5 pentru că pur și simplu nu mă lasă inima să îi dau mai puțin *laughs*. În orice caz, este o carte pe care o recomand cu cel mai mare drag.

Recenzie: Alchimistul de Paulo Coelho

coverTitlu (română): Alchimistul

Titlu (original): The alchemist

Editura: Humanitas

An apariție: 1988

Nr. pagini: 180

Descriere:

Alchimistul, extraordinarul roman al lui Paulo Coelho, a inspirat milioane de cititori din intreaga lume. Cartea, uluitoare prin simplitatea si intelepciunea ei, este povestea unui pastor andaluz pe nume Santiago care isi paraseste casa din Spania, aventurandu-se in desertul egiptean pentru a gasi o comoara ingropata in Piramide. Nimeni nu stie care este comoara sau daca Santiago va avea puterea sa depaseasca obstacolele intalnite in drumul prin desert. Dar ceea ce incepe ca o calatorie in cautarea unor bunuri lumesti se transforma treptat in descoperirea comorii ascunse inlauntrul sau.

Recenzie:

Despre cartea în sine nu cred că aș mai avea ceva de spus față de ceea ce se regăsește pe coperta a 4-a a cărții. Am avut mai multe tentative de a-l citi pe Coelho însă m-am lăsat descurajată de câteva păreri ale unor persoane din jurul meu. Mătușa mea, însă, a îndrăgit atât de mult cartea încât mi-a împrumutat-o fără a-i cere asta. A spus că o lasă la mine până mă decid să o citesc. Motivul pentru care m-am apucat de ea a fost acela că era singura carte din biblioteca mea suficient de scurtă încât să o pot termina până la sfârșitul vacanței (mai exact, două zile). Mai târziu aveam însă să descopăr că aș fi terminat-o și dacă avea 500 de pagini.

La început am fost destul de sceptică în privința ei, iar primele pagini nu mi se păreau foarte promițătoare, dar pe măsură ce citeam mi se părea mai captivantă și mai greu de lăsat din mână. Alchimistul este o carte de genul cărora nu am mai citit de mult. Este o carte plină de învățături la fiecare pasaj. Pot afirma faptul că am învățat de la această carte mai multe lucruri decât am învățat în 16 ani de viață, sau dacă nu mai multe, cel puțin mai valoroase. Deși poate pentru scurt timp, mi-a întărit credința că dacă ne dorim ceva cu adevărat și mergem până la capăt indiferent de piedicile ce vor apărea, cu siguranță vom reuși. Am învățat că totul este în puterea noastră și că suntem singurii de care depinde viitorul nostru. Universul ne oferă o șansă, iar dacă suntem dispuși să luptăm, ne va fi aproape la fiecare pas.

Ideea cărții este foarte asemănătoare cu cea a imaginii acesteia, sau cel puțin așa consider eu:

10254184_446011958878426_779927695_n

Mai devreme am menționat că este plină de învățături la fiecare pasaj. Iubesc să extrag citate din cărțile pe care le citesc, iar aceasta a avut aproape câte unul la fiecare pagină. Problema însă a fost că citindu-le ulterior am realizat că o persoană care nu a citit cartea nu ar putea înțelege multe dintre acestea, părând chiar banale. Voi lăsa aici o parte dintre citatele care m-au impresionat:

Într-o anume clipă din existență, pierdem controlul asupra vieții noastre care începe să fie guvernată de soartă. Asta-i cea mai gogonată minciună din lume.

“Și toate astea între un apus și un răsărit de soare” , gândi băiatul. Și-i fu milă de sine însuși pentru că uneori lucrurile se schimbă în viață cât ai clipi, înainte ca omul să se poată obișnui cu ideea.

Bineînțeles, trebuie să existe și un citat favorit:

Când vezi aceleași fețe mereu, cum i se întâmpla lui la Seminar, ajungi să-i consideri ca făcând parte din viața ta. Și dacă fac parte din viața noastră , încep să vrea să ne-o și schimbe. Dacă nu ești așa cum vor ei, se supără. Pentru că toți știu exact cum trebuie să trăim noi. Și niciodată n-au habar cum trebuie să-și trăiască propriile lor vieți.

Mai mult de atât nu știu ce aș putea spune despre această carte care merită cu siguranță 5/5. O recomand cu cel mai mare drag și de asemenea, recomand să fie citită în diferite stadii ale vieții pentru că în funcție de maturitate cu siguranță vom percepe lucrurile diferit de fiecare dată.

Recenzie: Băiatul cu Pijamale în dungi de John Boyne

baiatul-cu-pijamale-in-dungi_1_fullsize

Titlu (română): Băiatul cu pijamale în dungi

Titlu (original): The boy in the striped pyjamas

Editura: Rao

An apariție: 2008

Nr. pagini: 218

Descriere:

Aceasta este povestea unui baietel german pe nume Bruno, al carui tata a primit o slujba foarte importanta, ceea ce inseamna ca toata familia trebuie sa se mute departe de oras, intr-un loc ciudat, unde casa lor e singura locuinta adevarata si unde in spatele unor garduri nesfarsite se afla sute, poate mii de oameni imbracati in pijamale in dungi. Bruno se straduieste sa inteleaga ce se intampla in jurul sau

Recenzie:

Băiatul cu pijamale în dungi este o carte care merită cu siguranță citită. În primul rând, este scurtă cu un limbaj simplu, genul de carte pe care o poți termina într-o zi ceea ce este exact de ce aveam nevoie. În al doilea rând, are o poveste care ar impresiona pe oricine.
John Boyne prezintă povestea unui băiețel de 9 ani pe nume Bruno care într-o zi, ajungând acasă de la școală, o găsește pe Maria, menajera lor, împachetându-i lucrurile. I se spune că vor fi plecați de la casa lor din Berlin pentru “un viitor previzibil” și deși nu știa ce înseamnă asta a considerat că nu poate fi mai mult de o lună. Cauza plecării lor este slujba misterioasă a tatălui său care se pare că era de o importanță  majoră atât pentru  țară cât și pentru conducătorul ei. Un alt lucru pe care Bruno nu îl știa este acela că viața lui avea să se schimbe mai mult și din alte puncte de vedere decât credea el.

Inocență este primul cuvânt care îmi vine în cap când mă gândesc la această carte. Acea inocență tipică perioadei copilăriei. Bruno se confruntă cu probleme pe care această inocență nu îi permite să le înțeleagă, probleme la  care un copil de 9 ani nu ar trebui să se gândească.

Ce m-a impresionat poate cel mai mult la această carte a fost impactul pe care l-a avut asupra mea în ciuda lipsei unei acțiuni complexe. John a ales să folosească un limbaj ușor de înțeles pentru toată lumea, să se axeze mai mult pe poveste decât pe estetică și pe legăturile dintre personaje mai mult decât pe ele însele. Trebuie să spun, nu credeam că voi aprecia vreodată atât de mult o carte de genul acesta. Să nu mai menționez sfârșitul care deși oarecum previzibil într-un anumit punct, m-a surprins mai mult decât ar fi trebuit.

Citatul favorit:

Nu e chiar atât de rău, reluă Pavel cu voce blândă și amabilă. Nu provoca răul gândindu-te că e mai dureros decât în realitate.

Voi încheia recomandând această carte oricui, din orice categorie de vârstă. Mie personal mi-a plăcut foarte mult, astfel că îi voi oferi un 4/5.

Ce înseamnă, de fapt, el?

largeEra acolo, în fața mea, pentru prima dată. S-a prezentat și apoi a plecat lăsându-mă tânjind după mai mult. Nu știu ce simt, nu știu ce înseamnă, dar un lucru de care sunt absolut sigură este că vreau să îl cunosc.
Vreau să îi știu povestea, vreau ca el să o știe pe a mea. Vreau să vorbim, mult și despre toate. Vreau multe, dar până atunci îmi doresc doar să îl revăd.

Este genul acela de persoană care nu atrage prin felul în care arată, nici prin vocabular. Este persoana a cărei personalitate mi-a atras atenția, a cărei inteligență m-a captivat, ale cărei pasiuni și preferințe m-au intrigat.
Probabil că nici măcar nu își amintește numele meu, însă eu știu că ascultă muzică bună, știu că a trecut sau trece prin ceva care l-a marcat, știu că nu își face mulți prieteni, dar oare cer prea mult dorind să fiu unul dintre ei?
Vreau să îi explorez labirintul minții, să îl cunosc atât de bine încât să îl pot parcurge fără probleme. Vreau să îl simt aproape, nu fizic, aproape de inima mea; și vai, cât am nevoie de asta!

El este un mister, un mister de care aveam nevoie să mă țină preocupată și să uit pentru un timp de grijile zilnice. Să mă cufund întru totul în acest mister încercând să îl dezleg și să nu reușesc. Să mă lase dorind mai mult, setea mea de cunoaștere să nu fie potolită în veci.

“Dar ce ce? De ce ar dori asta?”
Pentru că astfel el nu ar mai prezenta un interes, ar pleca, iar eu m-aș întoarce la a fi cine sunt de fapt. Aș fi forțată să îmi reiau vechea viață de unde am părăsit-o în momentul în care l-am cunoscut.

Cărți câștigate + campanie de promovare a lecturii

Hei – hei.

Săptămâna trecută vă spuneam de două concursuri și primele de asemenea, la care am câștigat 3 cărți. Este vorba de Rațiuni criminale de Patricia Cornwell, Legături primejdioase de Nora Roberts și Criza adolescenței de Stephane Clerget. Las pozele mai jos și țin să le mulțumesc Mirunei de pe miruna-si-poezie și Angelei de pe The land of books.

10573868_747763915278657_1402705109_o  10536398_750142055040843_182048899_o

Și acum partea cea mai importantă: Sunt destul de sigură că am menționat ceva de un program de voluntariat la care m-am înscris, iar în caz că nu, o spun acum. Liceul meu a organizat o activitate, dacă o pot numi astfel, numită “Voluntar în școala mea” iar datoria pe care o am este ca o zi pe săptămână să stau cu prichindeii de la clasele 0-4. Mai exact, eu am fost repartizată la clasa a doua. Trebuie să spun că am rămas foarte plăcut surpinsă și că în ziua respectivă am avut o energie pozitivă incredibilă. De asemena, nu există plăcere mai mare decât să vezi niște copii de 7-8 ani cum se întristează pentru faptul că nu te vor mai vedea decât peste o săptămână. Pur și simplu nu am cuvinte să spun cât de bine m-am simțit și cât de nerăbdătoare sunt să mă întorc acolo. Aș vrea să încurajez pe toată lumea să participe în ceva de genul acesta când are ocazia, în primul rând pentru că este o experiență extraordinară și este păcat să treci prin școală și să realizezi că nu ai făcut ceva productiv. Deja îmi imaginez cum peste câțiva ani mă voi întoarce la școală și acești mici omuleți vor fi crescut; mai frumoși, mai deștepți și mai energici decât sunt deja.

Ok, m-am cam dat cu vorba și am uitat de scopul pentru care am menționat acest program de voluntariat. Dacă vă uitați mai jos pe blog veți găsi un articol legat de o campanie de promovare a lecturii numită “Pagini cu suflet pentru fiecare” organizată de mai multe persoane din blogsferă. Pentru a contribui ceva mai mult în această campanie m-am gândit să le arăt acestori micuți cât de plăcută este lectura, iar aici am nevoie de ajutorul vostru. Am nevoie de titluri de cărți potrivite pentru vârsta lor, idei de activități interactive, captivante, legate de lectură.

Îmi doresc foarte mult să meargă bine și abia aștept ideile voastre.

Recenzie: Hoţii de frumuseţe de Pascal Bruckner

hotii-de-frumusete-editie-gsp_1_fullsizeTitlu ( română ): Hoţii de frumuseţe            

Titlu original: Les voleurs de beauté

Autor: Pascal Bruckner

Editura: Trei

An publicare: 2011

Număr pagini: 247

Descriere:

Undeva, la graniţa dintre Franţa şi Elveţia, trei oameni pun la cale un complot împotriva frumuseţii. Să fie la mijloc doar izbucnirea halucinatorie a unei perversiunii sadice? Nici vorbă. Avem de-a face cu o doctrină şi aplicarea ei obstinată: complotiştii văd în frumuseţea inegal distribuită o inechitate ce trebuie eliminată. O viziune de apocalips? Mai degrabă un basm filosofic şi totodată, un thriller pasionant ce dozează perfect suspansul, erotismul, teroarea. 

Recenzie:  

După cum este prezentat în descrierea romanului, Hoţii de frumuseţe este un thriller ce îmbină perfect aproape toate genurile literare şi calităţile lor. Am avut momente în care am izbucnit în râs, dar şi momente în care tremuram de frică, momente în care îmi venea să urlu de curiozitate şi simţeam nevoia să citesc câteva zeci de pagini în timpul în care în mod normal aş citi una singură. Este o carte prin care eu cel puţin am trecut de la o stare la alta în câteva secunde. O carte al cărei final abia aşteptam să îl aflu, dar pe care nu voiam să o termin. O carte cu un final excepţional, dar de la care aşteptam parcă mai mult.

Ştiu, primele fraze ale recenziei mele sunt puţin confuze şi banale, dar chiar nu ştiu cum să exprim mai bine de atât ceea ce cred despre această carte.

Sunt de părere că editorul a formulat puţin greşit descrierea de pe coperta a 4-a, din cauza faptului că au fost divulgate prea multe detalii ţinând cont de faptul că această carte merită citită fără a avea cea mai mică idee despre ce se întâmplă defapt,

Romanul este împărţit pe două planuri şi anume: povestea, spusă de către Benjamin unei tinere, medic psihiatru al cărei nume nu a fost specificat – sau dacă a fost eu nu am băgat de seamă – şi  amănunte din viaţa ascultătoarei înşirate în momentele în care povestea lui Benjamin era întreruptă din anumite motive.

Întreg romanul este invadat de idei filosofice în ceea ce priveşte frumuseţea şi tinereţea.

Frumuseţea este o fântână a veşniciei pe care timpul  sfârşeşte întotdeauna prin a o distruge.

Nu suntem stăpânii chipului nostru; când uităm de el, se mototoleşte.

Evit să dau alte detalii în ceea ce priveşte conţinutul romanului deoarece nu vreau să stric suspansul viitorilor cititori, dar pot spune că este o carte ce merită din plin citită şi o recomand cu drag oricui, fără excepţii.

Citat favorit:

Ştiţi povestea cameleonui care se aşează pe un pled ecosez. După câteva clipe explodează. N-a putut alege între culori. Exact aşa sunt şi eu:dacă am o fiinţă interesantă în faţă, mă avânt spre ea, o reproduc în cele mai mărunte detalii: este singura mea modalitate de a deveni cineva.

Deşi am devenit destul de exigentă în ceea ce priveşte acordarea unei note cărţilor, de când am citit Hoţul de cărţi, consider că aceasta merită 5/5.