Despre oameni

Cel mai greu este să vezi oamenii plecând din viața ta. Să rămâi în urmă, privind cum se îndreaptă spre ieșire și închid ușa în spatele lor. Și cel mai rău este să știi că au renunțat. Nu au plecat pentru că nu au mai putut sta, ci pentru că nu își mai doreau să o facă.

Oamenii vin și pleacă, am învățat asta de mult, și am început să mă obișnuiesc și să nu mă mai las afectată. Când știu însă că motivul pentru care am pierdut o persoană este acela că a renunțat să mai încerce sau să își dorească să mă înțeleagă, să mă cunoască, să mă suporte cu toate prostiile mele, mă învinovățesc.

Tipul ăsta de vină mă macină până în măduva oaselor, neîncetat. Mă lasă cu ideea sufocantă că este ceva în neregulă cu mine. — „Nu trebuia să fi făcut/spus aia”; „Trebuia să fi ascultat mai mult”; „Trebuia să îi fi dat mai mult spațiu”; „Trebuia să îi fi acordat mai multă atenție”; „Nu trebuia să îl/o fi plictisit cu problemele tale”; „Trebuia să fi fost mai deschisă”; „Trebuia … ” —. Mă face să cred că am greșit cu fiecare gest și fiecare cuvânt.

Dar cum tot răul este spre bine, am învățat astfel să apreciez cu adevărat persoanele care au făcut un efort să rămână, nu au dispărut indiferent cât de dificilă deveneam sau cât de mult încercam să îi resping — pentru că fac și asta, îndepărtez oamenii și apoi mă plâng că nu au rămas lângă mine —. Și cu fiecare „pierdere” ajung să îi iubesc din ce în ce mai mult pe cei care nu au plecat.

268823_376867155767661_1292008732_n

Distopie

Cafeaua a fost amară în dimineața aceea; am luat o gură și o lacrimă a căzut lent și fără zgomot în cana plină ochi cu lichidul de culoarea cărbunelui. Am așezat-o pe masă și a scos un sunet grav, ca și cum m-ar fi certat că am lăsat-o din brațe. Și am făcut greșeala asta; am uitat de ea, am ignorat-o și am scos o țigară. Era ultima. Îmi permisesem cinci zile, și îmi promisesem că după aceea voi reveni la a fi eu, dar nu mai eram sigură cine sunt, sau dacă vreau să revin.

Flacăra tremura într-o așteptare febrilă în fața obiectului cilindric pe care l-am așezat cu grijă între buze. Simțeam cum mă micșorez cu fiecare secundă, cum ard din interior și mă transform în cenușă. Mi-aș fi dorit să vină un vânt, să mă împrăștie, să nu mă mai reîntregesc vreodată.

Într-un moment de luciditate, cu o mișcare silită, aproape mecanică, am întins mâna după cana de cafea, dar se răcise; și am regretat. De fapt, nu știu dacă regret era ceea ce simțeam, ci mai degrabă o profundă dezamăgire. Mi-era rușine și eram dezgustată de mine însămi. M-am mustrat. Mi-aș fi dorit să pot da timpul înapoi, să fac totul diferit. „Copil prost, după atâția ani, încă nu ai învățat că nu are rost?”

Și iată-mă aici, acum, încă ostenindu-mă să fac o alegere. Nu mă pot hotărî asupra unei căi pe care să o urmez, mă simt suspendată. Dar mă simt de parcă întreagă viaţă am trăit-o în felul acesta, deci de ce să nu continui?

42

Dacă m-aș întoarce în timp cu 5 ani – ce aș avea să-mi spun

De multe ori m-am gândit cât de bine ar fi fost să fi știut unele lucruri dinainte să se întâmple, să fi știut cum să tratez anumite situații astfel ca totul să fie  bine, așa că am alcătuit o listă cu 10 lucruri pe care i le-aș spune eu-lui meu de 12 ani; ar putea fi folositor și pentru alții.

1. Distrează-te!

Ieși afară mai des, creează amintiri, leagă prietenii și nu te mai îngrijora pentru orice. Știu că ai mai auzit asta, dar ai timp să-ți faci griji mai târziu, acum bucură-te de timpul pe care îl ai pentru că nu îl mai primești înapoi.

2. Nu mai lăsa persoanele pe care le iubești să plece de lângă tine!

Fă-ți prieteni, dar dacă ții la ei nu-i îndepărta, agață-te de orice e nevoie pentru a păstra acea prietenie. Îți vei găsi alții, poate la fel de buni, da, dar cei pe care i-ai lăsat să plece o vor face cu mici bucățele din tine. Important în astfel de momente este să iubești persoana care ești.

3. Citește!

Citește mult și de toate, fără măsură. Citește lecturile de la școală, citește cărți noi, cărți vechi, cărți interzise. Descoperă ce îți place și ce se potrivește cel mai bine cu personalitatea ta și citește mai mult din domeniul respectiv, dar nu le neglija pe altele.

4. Nu tot ce se vinde este de bună calitate.

Nu mai pleca urechea la tot ce se spune la televizor, nu este decât un instrument de manipulare în masă. Creează-ți o opinie proprie, dar să fie bine informată înainte. Nu te mai otrăvi cu muzica și știrile promovate. Ieși din tipar, nu e nimic rău în asta.

5. Dă tot ce e mai bun din tine; întotdeauna.

Proiect pentru școală? E ușor să dai copy-paste și să iei o notă ușor și rapid, dar asta nu te va ajuta cu nimic mai departe. Documentează-te, citește din mai multe surse, suficient cât să înțelegi despre ce urmează să vorbești. Aplică asta în toate domeniile. Angajează-te și implică-te trup și suflet în toate situațiile. Dacă ești cu familia, petrece-ți timpul cu ei, în totalitate, lasă telefonul și orice alte activități, la fel și cu prietenii.

6. E ok să ai nevoie de timp doar pentru tine 

E normal să ai zile în care nu ai chef de nimeni și de nimic. Nu ești depresivă, antisocială și nu o să mori singură dacă te închizi în cameră o zi întreagă și tot ce faci e să citești și să te uiți la filme; prietenii adevărați vor înțelege și nu se vor simți lăsați la o parte. Și părinții vor face tot ce le stă în putere să înțeleagă, nu-i subestima. Ceea ce mă conduce la numărul 7:

7. Ține-ți părinții aproape!

O să vezi că nu e nimeni pe lume care să te iubească și sprijine ca ei. Vorbește cu ei, implică-i în viața ta, nu le ascunde nimic, arată-le că pot avea încredere în tine. Ei fac eforturi mari să te ajute și să te înțeleagă, fă și tu la fel pentru ei.

8. Experimentează!

Încearcă de toate, oricând ai oportunitatea, nu te lăsa dat înapoi de la nimic. Încalcă reguli, călătorește, cunoaște oameni noi, dar toate cu cap și la timpul lor, cunoaște limitele. 

9. Nu toată lumea îți merită compania.

Oamenii sunt falși și își urmăresc propriile interese. Nu mai ierta atât de ușor, majoritatea te vor dezamăgi din nou. Ai grijă de cine te atașezi. Nu te consuma pentru astfel de persoane, păstrează-ți resursele pentru cei care merită. Vei ști cine sunt aceia. 

10. Scrie.

Nu contează ce, cât sau unde, doar nu lăsa o zi să treacă fără să fi scris ceva. Nu mai compara ceea ce scrii tu cu alții, important este ca tu să fii mulțumită de rezultat; prin exercițiu, vei deveni mai bună.

large (10)

 

Regrete.

Carieră, prieteni, familie, cumpărături, mic dejun, prânz, cină, timp liber, pasiuni, competiții, ciocolată sau vanilie.

Toată viața noastră, din momentul când ne naștem și până când murim, nu reprezintă decât un șir interminabil de decizii; unele extrem de importante, altele mai puțin. Dar fiecare decizie, oricât de mică, ne afectează cel puțin calitatea vieții pe care o trăim.

De câte ori nu ne-am întrebat: „Cum ar fi fost dacă…?” sau nu ne-am dojenit pe noi înșine spunându-ne: „Nu trebuia să fi făcut X lucru, cealaltă opțiune era mult mai bună!”. Asta pentru că ne lăsăm copleșiți de îndoieli și ignorăm faptul că, la momentul respectiv, am considerat-o a fi cea mai bună alternativă.

Eventual, ajungem să regretăm deciziile luate, iar unele regrete ne macină neîncetat, ajung până în cele mai adânci cotloane ale sufletului și ne distrug pe dinăuntru, puțin câte puțin.

Așa că am hotărât să nu am niciun regret. Da, este atât de simplu. M-am resemnat și am acceptat deciziile greșite din trecut pentru că am realizat că, bune sau rele, au făcut parte din dezvoltarea caracterului și a personalității mele. Dacă ar fi să schimb ceva, aș fi o persoană cu totul diferită față de cea care sunt acum, lucru care nu m-ar face foarte fericită pentru că abia am învățat să iubesc persoana care sunt.

Iar în legătură cu deciziile viitoare, tot ceea ce pot face este să am încredere în propria judecată și să nu mai pun la îndoială fiecare acțiune, să mă gândesc de două ori înainte să iau o decizie, nu după.

And this is the first step to living a happy, stress-free life.

549525_359195897534787_2020034065_n

“Distance sometimes lets you know who’s worth keeping and who’s worth letting go”

Ar trebui oare să lăsăm distanța să decidă ce persoane ar trebui sau nu să păstrăm în viața noastră? Sunt de părere, sau, de curând am realizat, că nu trebuie. Long story short, aveam o colegă cu care eram prietenă foarte bună, care la începutul clasei a 9-a s-a mutat într-un oraș la distanță mai mare de 50 kilometri de orașul în care învățam eu. Cum probabil vă imaginați, relația s-a răcit și încet-încet am pierdut legătura. Personal, am simțit-o mereu aproape și am continuat să o consider ce mai bună prietenă, chiar dacă am încetat să vorbim. Numai eu știu cât m-a afectat faptul acesta și cât am plâns citind scrisorile de sfârșit de clasa a 8-a pe care le-a scris.

Zilele trecute am vorbit din nou, pentru prima dată după mult timp. A fost o discuție destul de scurtă și a fost ciudat faptul că vorbeam exact ca doi străini, dar eu mă simțeam de parcă nu încetasem niciodată. Am ajuns la concluzia că o legătură puternică nu poate fi ruptă nici chiar de cea mai mare distanță, pentru că prieteniile adevărate sunt capabile să treacă dincolo de orice bariere lumești. Părerea mea este că la fel stă treaba cu orice alt sentiment. O iubire adevărată nu dispare cu timpul, pur și simplu învățăm să ne obișnuim cu absenţa ei. Teama, ura, dorinţa, curiozitatea și orice alt sentiment poate fi suficient de puternic încât să ne rămână întipărit în suflet tot restul vieții. Și atunci, să lăsăm obstacole minore precum câțiva kilometri distanță să ne influențeze când sentimentele noastre sunt atât de puternice?

Recenzie: O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell

o-mie-noua-sute-optzeci-si-patru-george-orwell1

Ttitlu (română): O mie nouă sute optzeci și patru

Titlu (original): Nineteen eighty-four

Editura: Polirom

An apariție: 1949

Nr. pagini: 348

Descriere:

Winston Smith este un personaj oarecare: el urăște, iubește și muncește ca orice alt om. Ceea ce-l face deosebit este faptul că trăiește într-o lume infernală, în care a urî, a iubi sau a munci sunt venite dintr-un efort supraomenesc al fiecărei clipe. Romanul O mie noua sute optzeci si patru descrie tabloul apocaliptic al unei Londre din era post-atomică, sediul unui regim totalitar în care orice logică pare să fi fost abolită. Execuțiile fără rost, disparițiile peste noapte au devenit un lucru firesc. Trecutul este rescris mereu spre a legitima crimele prezentului, iar instrumentul propagandei este odioasa „nouvorbă”, o limba robotizată, care completează imaginea de lume ordonată „științific” după voința Fratelui cel Mare, care spune că „războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere”.

Recenzie:

Este a doua oară când scriu recenzia la această carte pentru că acum două zile când eram pe punctul de a o posta mi-a picat netul și nu știu de ce nu mi s-a salvat la ciorne, so here I am, writing it again.

În primul rând, simt nevoia să clarific faptul că este o carte oarecum SF, deși nu mă așteptam la asta din descriere. Am regăsit pe alocuri anumite situații din zilele de astăzi. George Orwell prezintă o perioadă a unei Londre condusă de un Partid totalitar care făcea tot posibilul să îi transforme pe locuitorii săi într-o armată de roboței. Oamenii erau împiedicați să gândească, aceasta fiind considerată o crimă. Trăiau cu mâncare proastă, insuficientă, deși Partidul afirma că situația se îmbunătățește pe zi ce trece. Oamenii erau spionați de așa numitele tele-ecrane amplasate acasă, la locul de muncă și chiar pe străzi. Winston Smith, personajul principal, lucra pentru partid, iar datoria sa era de a modifica trecutul. Date din trecut erau distruse și apoi rescrise astfel încât totul să fie în favoarea Fratelui cel Mare, iar oamenii pur și simplu dădeau uitării faptul că lucrurile stăteau diferit față de ceea ce Partidul alegea să arate.

Cartea este împărțită în 3 părți. În prima parte este prezentată Londra și viața oamenilor din acea perioadă. În cea de-a doua parte Winston o întâlnește pe Julia, fata misterioasă de la secția Literatură, iar a treia parte reprezintă începutul sfârșitului, iar când spun asta, nu mă refer la sfârșitul cărți, ci la un alt fel de sfârșit despre care nu voi spune mai multe pentru că nu vreau să dau spoilere.

O mie nouă sute optzeci și patru a fost una dinte cărțile pe care mă bucur că le-am citit în ciuda părerilor negative pe care le-am auzit și care m-a captivat de la prima până la ultima pagină. M-a deranjat faptul că la un moment dat a redat mai bine de 20 de pagini dintr-o carte pe care o citea personajul principal, dar în rest nu am nimic de spus împotriva acestei cărți.

Citatul favorit:

Se gândește, cu un vag sentiment de mirare, la inutilitatea biologică a durerii și a fricii, la felul cum te trădează propriul corp, înghețându-te în inerție exact în clipa în care ai mai mare nevoie de o energie ieșită din comun. Îngrozitor i se pare faptul că, în momentele de criză, nu te lupți în primul rând cu un dușman din afară, ci cu propriul tău trup

O mie nouă sute optzeci și patru și-a făcut cu siguranță loc pe lista mea de cărți favorite. M-a devorat pe interior și m-a dat peste cap timp de două săptămâni pline, dacă nu chiar mai mult. O recomand cu cel mai mare drag, cu mențiunea că este o carte complexă, prin urmare nu pentru oricine. Din partea mea primește 4/5.

Cât de curând voi reveni cu recenzia de la Veronika se hotărăște să moară, de Paulo Coelho.

Cărți câștigate + campanie de promovare a lecturii

Hei – hei.

Săptămâna trecută vă spuneam de două concursuri și primele de asemenea, la care am câștigat 3 cărți. Este vorba de Rațiuni criminale de Patricia Cornwell, Legături primejdioase de Nora Roberts și Criza adolescenței de Stephane Clerget. Las pozele mai jos și țin să le mulțumesc Mirunei de pe miruna-si-poezie și Angelei de pe The land of books.

10573868_747763915278657_1402705109_o  10536398_750142055040843_182048899_o

Și acum partea cea mai importantă: Sunt destul de sigură că am menționat ceva de un program de voluntariat la care m-am înscris, iar în caz că nu, o spun acum. Liceul meu a organizat o activitate, dacă o pot numi astfel, numită “Voluntar în școala mea” iar datoria pe care o am este ca o zi pe săptămână să stau cu prichindeii de la clasele 0-4. Mai exact, eu am fost repartizată la clasa a doua. Trebuie să spun că am rămas foarte plăcut surpinsă și că în ziua respectivă am avut o energie pozitivă incredibilă. De asemena, nu există plăcere mai mare decât să vezi niște copii de 7-8 ani cum se întristează pentru faptul că nu te vor mai vedea decât peste o săptămână. Pur și simplu nu am cuvinte să spun cât de bine m-am simțit și cât de nerăbdătoare sunt să mă întorc acolo. Aș vrea să încurajez pe toată lumea să participe în ceva de genul acesta când are ocazia, în primul rând pentru că este o experiență extraordinară și este păcat să treci prin școală și să realizezi că nu ai făcut ceva productiv. Deja îmi imaginez cum peste câțiva ani mă voi întoarce la școală și acești mici omuleți vor fi crescut; mai frumoși, mai deștepți și mai energici decât sunt deja.

Ok, m-am cam dat cu vorba și am uitat de scopul pentru care am menționat acest program de voluntariat. Dacă vă uitați mai jos pe blog veți găsi un articol legat de o campanie de promovare a lecturii numită “Pagini cu suflet pentru fiecare” organizată de mai multe persoane din blogsferă. Pentru a contribui ceva mai mult în această campanie m-am gândit să le arăt acestori micuți cât de plăcută este lectura, iar aici am nevoie de ajutorul vostru. Am nevoie de titluri de cărți potrivite pentru vârsta lor, idei de activități interactive, captivante, legate de lectură.

Îmi doresc foarte mult să meargă bine și abia aștept ideile voastre.