Recenzie: Veronika se hotărăște să moară de Paulo Coelho

veronika-se-hotaraste-sa-moara_1_produs

Editura: Humanitas

An apariție: 1998

Nr. Pagini: 207

Descriere:

Veronika pare sa aiba tot ce si-ar putea dori. Frecventeaza localuri de noapte cunoscute, intalneste barbati atragatori, si totusi nu e fericita. Ceva lipseste in viata ei. Iata de ce, in dimineata zilei de 11 noiembrie 1997, Veronika se hotaraste sa moara. Dupa ce ia o supradoza, i se spune ca nu mai are de trait decat cateva zile. Romanul o urmareste pe parcursul acestor zile intense in care, spre surprinderea ei, se trezeste atrasa in lumea inchisa a spitalului in care se afla. In aceasta stare de surescitare, ea descopera lucruri pe care nu-si permisese de fapt sa le simta niciodata: ura, teama, curiozitate, dragoste – pana si implinirea sexuala. Experientele ei o fac treptat sa realizeze ca fiecare secunda a existentei este o alegere intre viata si moarte.

Cartea lui Paulo Coelho vorbeste despre cei care nu intra in tiparele considerate normale de catre societate. Vorbeste despre nebunie si despre nevoia de a descoperi un alt mod de viata a acelor oameni care se confrunta cu prejudecatile celorlalti fiindca gandesc diferit.

Recenzie:

M-am hotărât să citesc Veronika se hotărăște să moară după ce am citit Alchimistul care mi-a plăcut foarte mult și a cărei recenzie o găsiți aici, mai ales că mi-a fost recomandată de mai multe persoane.

În primul rând, trebuie să spun că nu m-a impresionat la fel de mult pe cât a făcut-o Alchimistul, dar cu siguranță a fost o carte care consider că merită citită.

Legat de conținut, nu mai am nimic de adăugat față de cea ce este trecut pe coperta a patra. Pe lângă toate acele recomandări de care am avut parte am auzit  și o mulțime de păreri negative legate de această carte și de Coelho în general. Este adevărat faptul că nu este una dintre cele mai bune lecturi, dar este o carte care mi-a întărit anumite convingeri și a mai adăugat o firimitură de încredere de sine în ființa aceasta fără speranță. Am auzit de asemenea pe cineva spunând că Paulo Coelho își “reciclează” cărțile și că în toate se regăsește aceeași idee, doar că diferă personajele și întâmplările. Ei bine, nu sunt de acord cu asta. Am citit doar două cărți ale sale, însă ideile lor mi se par total diferite. Veronika se hotărăște să moară mi-a reamintit faptul că oamenii sunt diferiți și că ar trebui să fim noi înșine indiferent de circumstanțe, că oamenii nu au fost concepuți să fie de acord unii cu ceilalți, că este în regulă să suferi, că fiecare moment din viață contează.

Este adevărat că autorul filosofează foarte mult, dar până la urmă fiecare ar trebuie să scrie ceea ce crede și simte. Coelho încearcă să deschidă ochii oamenilor prin operele sale, iar eu una prefer o carte de genul acesta, “pentru gospodine plictisite” decât cărțile lui John Green, sau seria Fifty shades of Grey, cărți care sunt scrise pentru adolescenți superficiali. Nu mă înțelegeți greșit, îmi place John Green, iar de Fifty shades nu comentez pentru că nu am citit; tot ce vreau să spun este că aș prefera oricând o carte mai complexă, din care pot învăța ceva decât o lectură ușoară, pur și simplu pentru amuzament.

Citat favorit:

— Sunt vindecată?
— Nu. Sunteţi o persoană diferită, dar vreţi să fiţi la fel cu ceilalţi. Şi faptul acesta, din punctul meu de vedere, e considerat ca o boală gravă.
— E grav să fii diferit?
— E grav dacă te sileşti să fii la fel: poţi ajunge la nevroze, psihoze, paranoia. Este grav să vrei să fii la fel, fiindcă asta înseamnă să forţezi natura şi să mergi împotriva legilor lui Dumnezeu, care, în toate crângurile şi pădurile din lume, nu a creat nici o singură frunză la fel cu alta. Dar dumneavoastră credeți că a fi diferit e o nebunie, drept care ați optat ca să trăiți în Villete. Fiindcă aici, cum toți sunt diferiți, și dumneavoastră sunteți considerată la fel cu ceilalți. Înțelegeți?

Cred că m-am abătut puțin de la subiect cu această recenzie și îmi cer scuze pentru asta, dar probabil se va mai întâmpla *laugh*.  Veronika se hotărăște să moară este o carte complexă în esență, dar care se citește ușor și reușește să te pună pe gânduri. Din partea mea primește 4/5.

Recenzie: O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell

o-mie-noua-sute-optzeci-si-patru-george-orwell1

Ttitlu (română): O mie nouă sute optzeci și patru

Titlu (original): Nineteen eighty-four

Editura: Polirom

An apariție: 1949

Nr. pagini: 348

Descriere:

Winston Smith este un personaj oarecare: el urăște, iubește și muncește ca orice alt om. Ceea ce-l face deosebit este faptul că trăiește într-o lume infernală, în care a urî, a iubi sau a munci sunt venite dintr-un efort supraomenesc al fiecărei clipe. Romanul O mie noua sute optzeci si patru descrie tabloul apocaliptic al unei Londre din era post-atomică, sediul unui regim totalitar în care orice logică pare să fi fost abolită. Execuțiile fără rost, disparițiile peste noapte au devenit un lucru firesc. Trecutul este rescris mereu spre a legitima crimele prezentului, iar instrumentul propagandei este odioasa „nouvorbă”, o limba robotizată, care completează imaginea de lume ordonată „științific” după voința Fratelui cel Mare, care spune că „războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere”.

Recenzie:

Este a doua oară când scriu recenzia la această carte pentru că acum două zile când eram pe punctul de a o posta mi-a picat netul și nu știu de ce nu mi s-a salvat la ciorne, so here I am, writing it again.

În primul rând, simt nevoia să clarific faptul că este o carte oarecum SF, deși nu mă așteptam la asta din descriere. Am regăsit pe alocuri anumite situații din zilele de astăzi. George Orwell prezintă o perioadă a unei Londre condusă de un Partid totalitar care făcea tot posibilul să îi transforme pe locuitorii săi într-o armată de roboței. Oamenii erau împiedicați să gândească, aceasta fiind considerată o crimă. Trăiau cu mâncare proastă, insuficientă, deși Partidul afirma că situația se îmbunătățește pe zi ce trece. Oamenii erau spionați de așa numitele tele-ecrane amplasate acasă, la locul de muncă și chiar pe străzi. Winston Smith, personajul principal, lucra pentru partid, iar datoria sa era de a modifica trecutul. Date din trecut erau distruse și apoi rescrise astfel încât totul să fie în favoarea Fratelui cel Mare, iar oamenii pur și simplu dădeau uitării faptul că lucrurile stăteau diferit față de ceea ce Partidul alegea să arate.

Cartea este împărțită în 3 părți. În prima parte este prezentată Londra și viața oamenilor din acea perioadă. În cea de-a doua parte Winston o întâlnește pe Julia, fata misterioasă de la secția Literatură, iar a treia parte reprezintă începutul sfârșitului, iar când spun asta, nu mă refer la sfârșitul cărți, ci la un alt fel de sfârșit despre care nu voi spune mai multe pentru că nu vreau să dau spoilere.

O mie nouă sute optzeci și patru a fost una dinte cărțile pe care mă bucur că le-am citit în ciuda părerilor negative pe care le-am auzit și care m-a captivat de la prima până la ultima pagină. M-a deranjat faptul că la un moment dat a redat mai bine de 20 de pagini dintr-o carte pe care o citea personajul principal, dar în rest nu am nimic de spus împotriva acestei cărți.

Citatul favorit:

Se gândește, cu un vag sentiment de mirare, la inutilitatea biologică a durerii și a fricii, la felul cum te trădează propriul corp, înghețându-te în inerție exact în clipa în care ai mai mare nevoie de o energie ieșită din comun. Îngrozitor i se pare faptul că, în momentele de criză, nu te lupți în primul rând cu un dușman din afară, ci cu propriul tău trup

O mie nouă sute optzeci și patru și-a făcut cu siguranță loc pe lista mea de cărți favorite. M-a devorat pe interior și m-a dat peste cap timp de două săptămâni pline, dacă nu chiar mai mult. O recomand cu cel mai mare drag, cu mențiunea că este o carte complexă, prin urmare nu pentru oricine. Din partea mea primește 4/5.

Cât de curând voi reveni cu recenzia de la Veronika se hotărăște să moară, de Paulo Coelho.