Recenzie: Insomnia de Charlie Huston

 

 

insomnia_1_fullsize

Titlu (română): Insomnia

Titlu original: Sleepless

Autor: Charlie Huston

Editura: Allfa

Nr. pagini: 387

 

Descriere:

Într-un viitor foarte apropiat, lumea se confruntă cu un val apocaliptic de insomnie. Pe măsură ce epidemia se întinde, haosul muşcă din oraş. Bolnavii bântuie pe străzi sau devin dependenţi de un misterios joc online. Reţeaua de mafioţi care vinde singurul medicament ce poate combate boala pare invincibilă. Poliţistul Parker Hass, infiltrat sub acoperire printre traficanţii de Dreamer – acesta este numele medicamentului –, trebuie să-şi facă meseria, dar şi să-şi salveze familia. Undeva la intersecţia dintre bani murdari, industria medicamentelor şi epidemia stârnită ca din senin, există o conspiraţie de proporţii devastatoare.

 

Recenzie:

Insomnia de Charlie Huston este unul dintre foarte puţinele romane de genul science fiction pe care le-am citit până în prezent. Acţiunea se învârte în jurul a două personaje: poliţistul Parker Haas, aflat sub acoperire printre traficanţii de droguri în speranţa de a intra în posesia Dreamerului, singurul medicament ce poate combate boala SLP ( în engleză: sleepless = insomnie ) şi Jasper, un asasin aflat acum în serviciul lui Lady Chizu ce avea nevoie de un Hard Drive aflat în posesia lui Park.
Primele simptome ale SLP erau gâtul rigid şi transpiraţia abundentă. După instalarea acestor simptome apărea şi insomnia. Bolnavii manifestau halucinaţii, stări de transă şi cel mai rău, timp de luni întregi, insomniacii erau incapabili să închidă un ochi, deşi deveneau din ce în ce mai obosiţi.

Boala nu ţinea cont de diferenţele de clasă, rasă, venit, religie, sex sau vârstă. Tot ce era important pentru boala asta era ca ochii tăi să rămână deschişi, pentru a fi martori la ceea ce se întâmpla. Ca toate coşmarurile tale să bântuie în timp ce eşti treaz. Boala ne considera pe toţi egali şi voia să împărţim aceeaşi soartă.

O astfel de persoană era şi Rose, soţia ofiţerului Park. Mi s-a părut amuzantă ironia în jurul căreia se învârteşte situaţia celor doi. Pe măsură ce boala lui Rose se agravează, aceasta devine aproape incapabilă să aibă grijă de fetiţa lor, care este un bebeluş, iar femeia angajată să fie prin zonă în cazul în care Rose uită din nou cine este, nu poate fi disponibilă 24 de ore din 24. În această situaţie, Park este nevoit să lucreze aproape în permanenţă în timpul nopţii fapt ce îl privează de somn, ore pe care soţia sa ar da orice pentru a le obţine.
Am menţionat mai devreme singurul medicament capabil să combată boala, însă vom afla pe parcursul cărţii că acesta nu este în totalitate un remediu, ci mai degrabă oferă bolnavului o perioadă de timp fără suferinţă.

Insomnia este genul de roman care te obligă să îl citeşti, indiferent ce oră arată ceasul. Mi s-a părut o carte extraordinară şi m-a captivat într-atât încât am uitat să beau din cafeaua pe care o luasem lângă mine, fapt din cauza căruia a trebuit să o reîncălzesc. Singurul inconvenient, dacă îl pot numi astfel, este acela că la început mi-a fost destul de greu să îmi dau seama din perspectiva cărui personaj este narat fiecare capitol. Charlie Huston prezintă practic o lume apocaliptică în care n-am putea regăsi şi noi în scurt timp.

Citat favorit:

 Ca oameni, nu facem decât să ne prezentăm. Compunem imaginea pe care vrem s-o vadă ceilalţi şi sperăm că ei au s-o citească aşa cum am scris-o noi. Toată lumea face asta.

Din partea mea primeşte 4/5

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s