Despre oameni

Cel mai greu este să vezi oamenii plecând din viața ta. Să rămâi în urmă, privind cum se îndreaptă spre ieșire și închid ușa în spatele lor. Și cel mai rău este să știi că au renunțat. Nu au plecat pentru că nu au mai putut sta, ci pentru că nu își mai doreau să o facă.

Oamenii vin și pleacă, am învățat asta de mult, și am început să mă obișnuiesc și să nu mă mai las afectată. Când știu însă că motivul pentru care am pierdut o persoană este acela că a renunțat să mai încerce sau să își dorească să mă înțeleagă, să mă cunoască, să mă suporte cu toate prostiile mele, mă învinovățesc.

Tipul ăsta de vină mă macină până în măduva oaselor, neîncetat. Mă lasă cu ideea sufocantă că este ceva în neregulă cu mine. — „Nu trebuia să fi făcut/spus aia”; „Trebuia să fi ascultat mai mult”; „Trebuia să îi fi dat mai mult spațiu”; „Trebuia să îi fi acordat mai multă atenție”; „Nu trebuia să îl/o fi plictisit cu problemele tale”; „Trebuia să fi fost mai deschisă”; „Trebuia … ” —. Mă face să cred că am greșit cu fiecare gest și fiecare cuvânt.

Dar cum tot răul este spre bine, am învățat astfel să apreciez cu adevărat persoanele care au făcut un efort să rămână, nu au dispărut indiferent cât de dificilă deveneam sau cât de mult încercam să îi resping — pentru că fac și asta, îndepărtez oamenii și apoi mă plâng că nu au rămas lângă mine —. Și cu fiecare „pierdere” ajung să îi iubesc din ce în ce mai mult pe cei care nu au plecat.

268823_376867155767661_1292008732_n

Distopie

Cafeaua a fost amară în dimineața aceea; am luat o gură și o lacrimă a căzut lent și fără zgomot în cana plină ochi cu lichidul de culoarea cărbunelui. Am așezat-o pe masă și a scos un sunet grav, ca și cum m-ar fi certat că am lăsat-o din brațe. Și am făcut greșeala asta; am uitat de ea, am ignorat-o și am scos o țigară. Era ultima. Îmi permisesem cinci zile, și îmi promisesem că după aceea voi reveni la a fi eu, dar nu mai eram sigură cine sunt, sau dacă vreau să revin.

Flacăra tremura într-o așteptare febrilă în fața obiectului cilindric pe care l-am așezat cu grijă între buze. Simțeam cum mă micșorez cu fiecare secundă, cum ard din interior și mă transform în cenușă. Mi-aș fi dorit să vină un vânt, să mă împrăștie, să nu mă mai reîntregesc vreodată.

Într-un moment de luciditate, cu o mișcare silită, aproape mecanică, am întins mâna după cana de cafea, dar se răcise; și am regretat. De fapt, nu știu dacă regret era ceea ce simțeam, ci mai degrabă o profundă dezamăgire. Mi-era rușine și eram dezgustată de mine însămi. M-am mustrat. Mi-aș fi dorit să pot da timpul înapoi, să fac totul diferit. „Copil prost, după atâția ani, încă nu ai învățat că nu are rost?”

Și iată-mă aici, acum, încă ostenindu-mă să fac o alegere. Nu mă pot hotărî asupra unei căi pe care să o urmez, mă simt suspendată. Dar mă simt de parcă întreagă viaţă am trăit-o în felul acesta, deci de ce să nu continui?

42

Dacă m-aș întoarce în timp cu 5 ani – ce aș avea să-mi spun

De multe ori m-am gândit cât de bine ar fi fost să fi știut unele lucruri dinainte să se întâmple, să fi știut cum să tratez anumite situații astfel ca totul să fie  bine, așa că am alcătuit o listă cu 10 lucruri pe care i le-aș spune eu-lui meu de 12 ani; ar putea fi folositor și pentru alții.

1. Distrează-te!

Ieși afară mai des, creează amintiri, leagă prietenii și nu te mai îngrijora pentru orice. Știu că ai mai auzit asta, dar ai timp să-ți faci griji mai târziu, acum bucură-te de timpul pe care îl ai pentru că nu îl mai primești înapoi.

2. Nu mai lăsa persoanele pe care le iubești să plece de lângă tine!

Fă-ți prieteni, dar dacă ții la ei nu-i îndepărta, agață-te de orice e nevoie pentru a păstra acea prietenie. Îți vei găsi alții, poate la fel de buni, da, dar cei pe care i-ai lăsat să plece o vor face cu mici bucățele din tine. Important în astfel de momente este să iubești persoana care ești.

3. Citește!

Citește mult și de toate, fără măsură. Citește lecturile de la școală, citește cărți noi, cărți vechi, cărți interzise. Descoperă ce îți place și ce se potrivește cel mai bine cu personalitatea ta și citește mai mult din domeniul respectiv, dar nu le neglija pe altele.

4. Nu tot ce se vinde este de bună calitate.

Nu mai pleca urechea la tot ce se spune la televizor, nu este decât un instrument de manipulare în masă. Creează-ți o opinie proprie, dar să fie bine informată înainte. Nu te mai otrăvi cu muzica și știrile promovate. Ieși din tipar, nu e nimic rău în asta.

5. Dă tot ce e mai bun din tine; întotdeauna.

Proiect pentru școală? E ușor să dai copy-paste și să iei o notă ușor și rapid, dar asta nu te va ajuta cu nimic mai departe. Documentează-te, citește din mai multe surse, suficient cât să înțelegi despre ce urmează să vorbești. Aplică asta în toate domeniile. Angajează-te și implică-te trup și suflet în toate situațiile. Dacă ești cu familia, petrece-ți timpul cu ei, în totalitate, lasă telefonul și orice alte activități, la fel și cu prietenii.

6. E ok să ai nevoie de timp doar pentru tine 

E normal să ai zile în care nu ai chef de nimeni și de nimic. Nu ești depresivă, antisocială și nu o să mori singură dacă te închizi în cameră o zi întreagă și tot ce faci e să citești și să te uiți la filme; prietenii adevărați vor înțelege și nu se vor simți lăsați la o parte. Și părinții vor face tot ce le stă în putere să înțeleagă, nu-i subestima. Ceea ce mă conduce la numărul 7:

7. Ține-ți părinții aproape!

O să vezi că nu e nimeni pe lume care să te iubească și sprijine ca ei. Vorbește cu ei, implică-i în viața ta, nu le ascunde nimic, arată-le că pot avea încredere în tine. Ei fac eforturi mari să te ajute și să te înțeleagă, fă și tu la fel pentru ei.

8. Experimentează!

Încearcă de toate, oricând ai oportunitatea, nu te lăsa dat înapoi de la nimic. Încalcă reguli, călătorește, cunoaște oameni noi, dar toate cu cap și la timpul lor, cunoaște limitele. 

9. Nu toată lumea îți merită compania.

Oamenii sunt falși și își urmăresc propriile interese. Nu mai ierta atât de ușor, majoritatea te vor dezamăgi din nou. Ai grijă de cine te atașezi. Nu te consuma pentru astfel de persoane, păstrează-ți resursele pentru cei care merită. Vei ști cine sunt aceia. 

10. Scrie.

Nu contează ce, cât sau unde, doar nu lăsa o zi să treacă fără să fi scris ceva. Nu mai compara ceea ce scrii tu cu alții, important este ca tu să fii mulțumită de rezultat; prin exercițiu, vei deveni mai bună.

large (10)

 

Regrete.

Carieră, prieteni, familie, cumpărături, mic dejun, prânz, cină, timp liber, pasiuni, competiții, ciocolată sau vanilie.

Toată viața noastră, din momentul când ne naștem și până când murim, nu reprezintă decât un șir interminabil de decizii; unele extrem de importante, altele mai puțin. Dar fiecare decizie, oricât de mică, ne afectează cel puțin calitatea vieții pe care o trăim.

De câte ori nu ne-am întrebat: „Cum ar fi fost dacă…?” sau nu ne-am dojenit pe noi înșine spunându-ne: „Nu trebuia să fi făcut X lucru, cealaltă opțiune era mult mai bună!”. Asta pentru că ne lăsăm copleșiți de îndoieli și ignorăm faptul că, la momentul respectiv, am considerat-o a fi cea mai bună alternativă.

Eventual, ajungem să regretăm deciziile luate, iar unele regrete ne macină neîncetat, ajung până în cele mai adânci cotloane ale sufletului și ne distrug pe dinăuntru, puțin câte puțin.

Așa că am hotărât să nu am niciun regret. Da, este atât de simplu. M-am resemnat și am acceptat deciziile greșite din trecut pentru că am realizat că, bune sau rele, au făcut parte din dezvoltarea caracterului și a personalității mele. Dacă ar fi să schimb ceva, aș fi o persoană cu totul diferită față de cea care sunt acum, lucru care nu m-ar face foarte fericită pentru că abia am învățat să iubesc persoana care sunt.

Iar în legătură cu deciziile viitoare, tot ceea ce pot face este să am încredere în propria judecată și să nu mai pun la îndoială fiecare acțiune, să mă gândesc de două ori înainte să iau o decizie, nu după.

And this is the first step to living a happy, stress-free life.

549525_359195897534787_2020034065_n

“Distance sometimes lets you know who’s worth keeping and who’s worth letting go”

Ar trebui oare să lăsăm distanța să decidă ce persoane ar trebui sau nu să păstrăm în viața noastră? Sunt de părere, sau, de curând am realizat, că nu trebuie. Long story short, aveam o colegă cu care eram prietenă foarte bună, care la începutul clasei a 9-a s-a mutat într-un oraș la distanță mai mare de 50 kilometri de orașul în care învățam eu. Cum probabil vă imaginați, relația s-a răcit și încet-încet am pierdut legătura. Personal, am simțit-o mereu aproape și am continuat să o consider ce mai bună prietenă, chiar dacă am încetat să vorbim. Numai eu știu cât m-a afectat faptul acesta și cât am plâns citind scrisorile de sfârșit de clasa a 8-a pe care le-a scris.

Zilele trecute am vorbit din nou, pentru prima dată după mult timp. A fost o discuție destul de scurtă și a fost ciudat faptul că vorbeam exact ca doi străini, dar eu mă simțeam de parcă nu încetasem niciodată. Am ajuns la concluzia că o legătură puternică nu poate fi ruptă nici chiar de cea mai mare distanță, pentru că prieteniile adevărate sunt capabile să treacă dincolo de orice bariere lumești. Părerea mea este că la fel stă treaba cu orice alt sentiment. O iubire adevărată nu dispare cu timpul, pur și simplu învățăm să ne obișnuim cu absenţa ei. Teama, ura, dorinţa, curiozitatea și orice alt sentiment poate fi suficient de puternic încât să ne rămână întipărit în suflet tot restul vieții. Și atunci, să lăsăm obstacole minore precum câțiva kilometri distanță să ne influențeze când sentimentele noastre sunt atât de puternice?

Pasiune? Când a dispărut?

Salutăăări oameni frumoși!

Simt nevoia să încep acest post mărturisind că am ezitat câteva ore înainte să mă apuc de scris. Despre ce este vorba mai exact? Tipic mie, din nou am lăsat baltă blogul, la fel ca orice lucru pe care îl încep. De ce spun asta din nou, și din nou? Pentru că nu înțeleg. Era o perioadă în care nu puteam să stau o zi fără să scriu, orice. Nu aveam blog pe atunci, ci doar o pagină de facebook unde scriam texte scurte, gânduri, frustrări, cam orice defapt. Era ca un jurnal online, de care devenisem dependentă. Datorită acestui fapt am cunoscut o mulțime de oameni minunați cu aceleași pasiuni ca și mine, fapt pentru care sunt foarte recunoscătoare. Dar ce s-a întâmplat, totuși? Poate oare timpul să stea în fața unei pasiuni? Nu cred. Poate o pasiune să înceteze să mai fie pasiune? Nici asta nu cred. M-am lăsat descurajată de succesul altora, am făcut comparații între mine și alte persoane și m-am considerat mai puțin bună decât ele. Am lăsat lipsa de încredere în propria persoană să stea între mine și pasiunea mea, sau cel puțin așa vreau să cred, pentru că dacă nu este asta înseamnă că scrisul nu a fost niciodată cu adevărat o pasiune pentru mine ci doar dorința mea de adolescentă de a face ceva care să mă diferențieze de alții. Cu siguranță nu îmi doresc asta, pentru că în momentul de față, scrisul este tot ce am. Vreau să mă fac auzită și nu știu cum altfel aș putea.

Postul acesta a fost un alt “coming back post”, sper să fie și ultimul, iar de mâine revin cu postări serioase.

O noapte bună să aveți! ( huh, era după-amiază când m-am apucat și nu am scris mai nimic ).

Recenzie: Veronika se hotărăște să moară de Paulo Coelho

veronika-se-hotaraste-sa-moara_1_produs

Editura: Humanitas

An apariție: 1998

Nr. Pagini: 207

Descriere:

Veronika pare sa aiba tot ce si-ar putea dori. Frecventeaza localuri de noapte cunoscute, intalneste barbati atragatori, si totusi nu e fericita. Ceva lipseste in viata ei. Iata de ce, in dimineata zilei de 11 noiembrie 1997, Veronika se hotaraste sa moara. Dupa ce ia o supradoza, i se spune ca nu mai are de trait decat cateva zile. Romanul o urmareste pe parcursul acestor zile intense in care, spre surprinderea ei, se trezeste atrasa in lumea inchisa a spitalului in care se afla. In aceasta stare de surescitare, ea descopera lucruri pe care nu-si permisese de fapt sa le simta niciodata: ura, teama, curiozitate, dragoste – pana si implinirea sexuala. Experientele ei o fac treptat sa realizeze ca fiecare secunda a existentei este o alegere intre viata si moarte.

Cartea lui Paulo Coelho vorbeste despre cei care nu intra in tiparele considerate normale de catre societate. Vorbeste despre nebunie si despre nevoia de a descoperi un alt mod de viata a acelor oameni care se confrunta cu prejudecatile celorlalti fiindca gandesc diferit.

Recenzie:

M-am hotărât să citesc Veronika se hotărăște să moară după ce am citit Alchimistul care mi-a plăcut foarte mult și a cărei recenzie o găsiți aici, mai ales că mi-a fost recomandată de mai multe persoane.

În primul rând, trebuie să spun că nu m-a impresionat la fel de mult pe cât a făcut-o Alchimistul, dar cu siguranță a fost o carte care consider că merită citită.

Legat de conținut, nu mai am nimic de adăugat față de cea ce este trecut pe coperta a patra. Pe lângă toate acele recomandări de care am avut parte am auzit  și o mulțime de păreri negative legate de această carte și de Coelho în general. Este adevărat faptul că nu este una dintre cele mai bune lecturi, dar este o carte care mi-a întărit anumite convingeri și a mai adăugat o firimitură de încredere de sine în ființa aceasta fără speranță. Am auzit de asemenea pe cineva spunând că Paulo Coelho își “reciclează” cărțile și că în toate se regăsește aceeași idee, doar că diferă personajele și întâmplările. Ei bine, nu sunt de acord cu asta. Am citit doar două cărți ale sale, însă ideile lor mi se par total diferite. Veronika se hotărăște să moară mi-a reamintit faptul că oamenii sunt diferiți și că ar trebui să fim noi înșine indiferent de circumstanțe, că oamenii nu au fost concepuți să fie de acord unii cu ceilalți, că este în regulă să suferi, că fiecare moment din viață contează.

Este adevărat că autorul filosofează foarte mult, dar până la urmă fiecare ar trebuie să scrie ceea ce crede și simte. Coelho încearcă să deschidă ochii oamenilor prin operele sale, iar eu una prefer o carte de genul acesta, “pentru gospodine plictisite” decât cărțile lui John Green, sau seria Fifty shades of Grey, cărți care sunt scrise pentru adolescenți superficiali. Nu mă înțelegeți greșit, îmi place John Green, iar de Fifty shades nu comentez pentru că nu am citit; tot ce vreau să spun este că aș prefera oricând o carte mai complexă, din care pot învăța ceva decât o lectură ușoară, pur și simplu pentru amuzament.

Citat favorit:

— Sunt vindecată?
— Nu. Sunteţi o persoană diferită, dar vreţi să fiţi la fel cu ceilalţi. Şi faptul acesta, din punctul meu de vedere, e considerat ca o boală gravă.
— E grav să fii diferit?
— E grav dacă te sileşti să fii la fel: poţi ajunge la nevroze, psihoze, paranoia. Este grav să vrei să fii la fel, fiindcă asta înseamnă să forţezi natura şi să mergi împotriva legilor lui Dumnezeu, care, în toate crângurile şi pădurile din lume, nu a creat nici o singură frunză la fel cu alta. Dar dumneavoastră credeți că a fi diferit e o nebunie, drept care ați optat ca să trăiți în Villete. Fiindcă aici, cum toți sunt diferiți, și dumneavoastră sunteți considerată la fel cu ceilalți. Înțelegeți?

Cred că m-am abătut puțin de la subiect cu această recenzie și îmi cer scuze pentru asta, dar probabil se va mai întâmpla *laugh*.  Veronika se hotărăște să moară este o carte complexă în esență, dar care se citește ușor și reușește să te pună pe gânduri. Din partea mea primește 4/5.